“Am ajuns să înțeleg ca suferința este opțională…”
DESCOPERĂ

DESPRE MINE

Înainte de toate să ne cunoaștem puțin

Bun venit!

Sunt Roxana, psiholog și psihoterapeut certificat la nivel european, formator în psihoterapie integrativă, cu peste 10 ani de experiență în domeniul psihologiei.

Pun mult suflet în ceea ce fac, respect ritmul fiecărui om cu care lucrez și mă pliez cu ușurință pe nevoile fiecăruia.

A apela la un psiholog nu este o slăbiciune, ci dimpotrivă, este un semn de curaj și maturitate care exprimă dorința de a înțelege și a schimba gândurile sau comportamentele care nu ne fac bine.

Cum m-am decis să devin psihoterapeut?

E foarte amuzant, dar un aport important l-a avut personajul Ma-Ti din desenele animate Captain Planet. Acesta avea pe deget un inel magic cu care reușea, prin puterea lui să transforme oamenii răi in oameni buni accesându-le inima.

Ca și copil, aveam multe nopți în care îmi imaginam cum voi avea și eu un inel magic, iar astfel voi reuși să elimin durerea din inima oamenilor.

În liceu am avut prima oră de psihologie și din acel moment am aflat că pasiunea mea poartă un nume: Psihologie! Cu ochii în lacrimi mi-am întrebat profesoara dacă există o facultate unde pot studia acest domeniu, iar din acea clipă am simțit că viața mea are sens.

Roxana Pota_FAV

"Iertarea nu este uitare,
e doar amintirea fără furie."

Educație și Formare

  • Licențiată a Facultății de Sociologie şi Psihologie, Catedra de Psihologie, Universitatea de Vest din Timişoara
  • Formare în Psihoterapie Integrativă, acreditată de Federaţia Română de Psihoterapie (FRP), de Colegiul Psihologilor din România (CPR) 
  • Formator Psihoterapie Integrativă
  • Workshop ”Tulburarea de personalitate de tip psihopat: o viitoare dimensiune în DSM”
  • Workshop „Drama personală reflectată în drama – terapie. Intervenții psihoterapeutice integrative”
  • Workshop „ Scenariul de viață. De unde apar blocajele emoționale?”
  • Workshop „Mancatul emoțional și dietele cronice”
  • Workshop „Dansul și mișcarea ca intervenții în psihoterapie”
  • Workshop „Ana are mere – Impactul proverbelor și zicătorilor în formarea scenariului de viață”
  • Workshop „Visele și interpretarea lor – o abordare integrativă prin prisma artei”
  • Școala de vară: “Scheletul din dulap. Scenarii trans-generaționale”
  • Școala de vară: “Teatrul playback ca tehnică de lucru în psihoterapia integrativă”
  • Școala de vară: “Psihoterapia creativă. Abordări creative în psihoterapia integrativă”
  • Școala de vară: “Ritm muzical și ritm psihologic, o abordare integrativă a utilizării muzicii în psihoterapie”


AFILIERI

Membru al Colegiului Psihologilor din România

Membru al Asociaţiei de Cercetare, Consiliere și Psihoterapie Integrativă

Membru al Federaţiei Române de Psihoterapie

Membru al European Association For Integrative Psychotherapy

ULTIMELE ARTICOLE DIN BLOG

Aici găsești ultimele articole, le public săptămânal 

TOATE ARTICOLELE

Roxana Pota_VOINȚĂ : CREDINȚĂ

"Nu-ți poți schimba viața într-o zi, dar intr-o zi poti să-ți schimbi direcția, care-ți va schimba viața."

METODA MEA

Pentru mine nu exista doi pacienți la fel

Ședințele au o durată de 50 de minute.

Psihologia este știința care studiază procesele mentale, comportamentul uman si modul în care acestea sunt influențate de procesele interne, bio- fiziologice, ale omului și mediul socio-cultural în care acesta trăiește.

Terapia presupune o relaţie de comunicare profundă bazată pe încredere reciprocă între cel aflat într-un moment de disconfort, de suferinţă psihică sau cu o nevoie de auto-cunoaştere şi un psihoterapeut pregătit să ofere un ajutor specializat.

Psihoterapia individuală reprezintă un program de întâlniri regulate, de cele mai multe ori este recomandată o ședință pe săptămână.

Durata psihoterapiei diferă de la persoană la persoană, fiind implicați mai mulți factori, printre care rezistența mecanismelor de aparare dezvoltate de-a lungul anilor.

O terapie scurtă – medie, ce se pot desfășura pe parcursul a 3-6 luni. Dacă vorbim depre schimbări de profunzime,  vorbim de terapii de medie și lungă durată, pornind de la un minim de 6-12 luni.

Cabinetul de psihoterapie nu este doar locul în care se desfășoară terapia, este un loc în care se oferă confidențialitate, suport, empatie și ghidare în rezolvarea problemelor.

TE POT AJUTA CU

Ai putea obține beneficii în urma psihoterapiei individuale dacă te confrunți cu următoarele:

Depresie

Tulburări alimentare

Experiențe traumatice

Boli psihosomatice

Dependențe

Pierderea unei persoane
dragi, divorț, separare

Anxietate, atacuri
de panică, fobii

Stima de sine scăzută,
devalorizare

Dificultăți de comunicare,
relaționare, adaptare

– CONTACTEAZĂ-MĂ

Răspund personal la fiecare mesaj în parte.

Ai nevoie de ajutor?
Lasă-mi un mesaj și în maxim 48 de ore o să-ți răspund.
Tarife și servicii psihologice
Psihoterapie individuală
• Durată: 50 de minute – 250 RON

Coaching și dezvoltare personală
• Durată: 50 de minute – 250 RON

Hipnoză
• Durată: 90 de minute – 400 RON
* Programările se anulează telefonic de către client cu 24 ore înainte. În caz contrar, ședința programată și neonorată se va achita.